Sunt zile în care nu caut rețete, ci soluții simple. Desertele apar din ce am în casă, dintr-o idee scurtă și din pofta de ceva curat, fără zahăr și fără făină.
Așa au apărut aceste brioșe. Două mere bine coapte, câteva ouă și condimentele care dau direcția gustului. Nimic sofisticat, nimic calculat în exces.
Am pus merele și ouăle în blender și le-am mixat până am obținut o compoziție fină. Apoi am adăugat cacao și o linguriță de scorțișoară de la Mediteraneea Gourmet, genul de scorțișoară care se simte clar, dar nu acoperă restul aromelor. Am turnat totul în forme de brioșe și le-am lăsat la cuptor, la 170°C, timp de 40 de minute.
În timp ce se coceau, bucătăria s-a umplut de miros de măr copt și cacao. Brioșele au ieșit dense, ușor umede, cu un gust sincer. Sunt exact ce trebuie atunci când vrei un desert simplu, care să nu îți lase senzația de prea mult.
Le-aș face din nou la fel, fără să schimb nimic. Sunt dovada că uneori e suficient să pui ingredientele în blender, să le amesteci și să le lași să se transforme singure.
Ingrediente:
-2 mere bine coapte
-2 ouă
-2 linguri cacao
-1 linguriță scorțișoară Mediteraneea Gourmet
Mod de preparare: Am pus merele și ouăle în blender și le-am mixat. Am adăugat cacao și scorțișoara, am omogenizat, apoi am turnat compoziția în forme de brioșe. Am copt la 170°C timp de 40 de minute.
Banana bread cu ciocolată amăruie
O variantă simplă și gustoasă a checului cu banane, perfectă pentru iubitorii de ciocolată. Are interior umed, aromă intensă de banană și bucăți fine de ciocolată topită.
Ingrediente:
✔️4 banane bine coapte
✔️4 ouă
✔️80 ml ulei (de floarea-soarelui sau de rapiță)
✔️90 ml lapte
✔️370 g făină
✔️1 linguriță bicarbonat de sodiu
✔️1 linguriță praf de copt
✔️100 g bobițe de ciocolată amăruie (sau ciocolată ruptă în bucățele)
Mod de preparare:
1. Pornește cuptorul și setează-l la 170 de grade.
2. Pasează bananele cu o furculiță până devin cremoase.
3. Adaugă ouăle și amestecă bine cu un tel.
4. Toarnă uleiul și laptele, apoi omogenizează.
5. Într-un bol separat, amestecă făina cu bicarbonatul și praful de copt.
6. Încorporează treptat ingredientele uscate în cele lichide, până obții un aluat uniform.
7. Adaugă bobițele de ciocolată și amestecă ușor.
8. Toarnă compoziția într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt.
9. Coace aproximativ 90 de minute la 170 de grade. Verifică dacă este gata cu o scobitoare. Dacă iese curată, banana bread este coaptă.
Se lasă la răcit înainte de tăiere. Banana bread cu ciocolată amăruie este moale, densă și plină de aromă, perfectă lângă o cafea sau un pahar cu lapte.
🍞Cozonac fără zahăr (rețeta personalizată)
Ingrediente aluat (pentru 1 cozonac mare):
✔️500g făină albă (tip 650)
✔️6 ouă întregi
✔️100g unt topit
✔️25g drojdie proaspătă (sau 7g uscată)
✔️100 ml lapte cald (ajustează în funcție de consistență)
✔️2-3 linguri îndulcitor natural (eritritol, xilitol sau pastă de curmale)
✔️Coajă rasă de lămâie și/sau portocală
✔️1 linguriță extract de vanilie
✔️1 praf de sare
Ingrediente umplutură:
✔️2 albușuri bătute spumă
✔️2-3 linguri pudră de cacao
✔️2-3 linguri îndulcitor (sau pastă de curmale)
✔️100 gr. nucă măcinată (sau mai multă)
---
Mod de preparare:
1. Activează drojdia: Amestecă drojdia cu 1 linguriță de îndulcitor și puțin lapte cald. Lasă 10 minute până face spumă.
2. Pregătește aluatul:
Într-un bol mare, pune făina, sarea, coaja de citrice, vanilia, ouale, îndulcitorul și drojdia activată.
Adaugă laptele cald treptat și începe să frămânți.
La final, încorporează untul topit, puțin câte puțin.
Frământă energic 10-15 minute, până aluatul devine elastic și neted.
Lasă-l la dospit 1 oră, până își dublează volumul, într-un loc cald, acoperit.
3. Umplutura:
Bate cele 2 albușuri spumă tare.
Încorporează cacaoa, îndulcitorul și nuca, amestecând ușor cu spatula, de jos în sus.
4. Formarea cozonacului:
Împarte aluatul în două părți.
Întinde fiecare în foaie dreptunghiulară, unge cu umplutura și rulează.
Împletește cele două rulouri și așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
5. Creșterea în tavă:
Lasă cozonacul la crescut încă 30-40 minute, acoperit.
6. Coacere:
Unge cozonacul cu gălbenușul (rămas de la umplutură) amestecat cu puțin lapte.
Coace în cuptor preîncălzit la 170°C timp de 40-45 minute.
Dacă se rumenește prea repede, acoperă-l cu folie de aluminiu.
---
Tips:
Poți adăuga stafide hidratate, semințe de mac sau bucățele de curmale în umplutură.
Se păstrează bine 2-3 zile dacă îl învelești în prosop de bumbac și îl bagi intr-o pungă.
În aluat se pun și albușurile ca să fie mai pufos.
Azi vreau să facem un cadou dulce pentru Moș Nicolae. Un dulce
natural, un dulce fără zahăr. O sa facem prăjitura
tăvălită cu nucă.
Blat:
6 ouă
6 linguri îndulcitor din scoarță de mesteacăn
6 linguri ulei
6 linguri făină
un praf de copt
Sirop:
100 g ciocolată fără zahăr Sweeteria
5 linguri lapte
2 linguri cacao
200g unt/margarina
10 lingurițe îndulcitor din frunze de Stevia Rebaudiana sieritritol (obtinut din porumb)
esența rom sau vanilie
Decor
nucă cocos sau nucă prăjita măcinată
Blatul:
Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă
tare cu un praf de sare. Când spuma s-a întărit bine adăugăm îndulcitoru și mixăm
în continuare până obținem o bezea fermă și lucioasă.
Separat frecăm gălbenușurile cu cele 5 linguri de ulei.
Compoziția obținuă o turnăm peste spuma de albușuri și amestecăm ușor, la
viteza cea mai mică a mixerului. Cernem făina împreună cu praful de copt și o
adăugăm în compoziție amestecând ușor cu o spatulă, cu mișcări de jos în sus .
Într-o tavă tapetată cu hârtie de copt turnăm compoziția.
Dăm tava
la cuptor la foc mediu pentru cca jumatate de oră, până trece testul cu
scobitoarea.
Se lasă să
se răcească, apoi se taie pătratele.
Siropul:
Ingredientele se pun într-o crăticioară pe foc, se amestecă și
se lasă să dea 1-2 clocote, timp în care se topeste și untul sau margarina,
apoi se lasă un pic la răcit.
Fiecare bucată de blat se scufundă în sirop, după care le tăvălim
prin nuca de cocos ori nuca puțin prăjita și măcinată și se așează pe o
farfurie întinsă. Și uite așa e gata cea mai rapidă și delicioasă prăjitură.
Vă doresc poftă bună!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe
Facebook , Instagram și Youtube :
De asemenea, dacă ți-a plăcut rețeta, apreciez dacă o distribui. Iar dacă o pregătești și tu, anunță-mă și pe mine. Poți folosi @cu_lili_in_bucatarie pe Instagram, @CuLiliinbucatarie pe Facebook și așa voi afla și eu că te-ai bucurat de o rețetă de a mea.

Ingrediente:
• 4 ouă
• 12 linguri de dulcișor- îndulcitor din frunză de mesteacăn
• o linguriță de aromă de unt
• o linguriță de aromă de căpșuni
• 12 linguri de lapte
• 12 linguri de ulei
• 12 linguri de faină
• o linguriță de praf de copt
• o farfurie mică de căpșuni, spălați și curățați
• picături din ciocolată
Mod de preparare:
Separăm
ouăle. Albușurile le batem bine cu un praf de sare. Separat batem gălbenușurile
cu îndulcitorul, până se albește puțin și îndulcitorul este topit. Adăugăm
laptele, uleiul, aroma de unt și căpșuni, iar la urmă făina și praful de copt.
Amestecăm bine, până compoziția devine omogenă. Adăugăm albușurile și amestecăm. Punem și căpșunii. Eu i-am tăiat
bucățele. Punem compoziția în
tava tapetată cu hârtie de copt, presărăm deasupra picături de ciocolată și
băgăm la cuptor la 1800 , aproximativ 20 minute, sau până trece
testul cu scobitoarea.
Am folosit
o tavă de 35X22 cm. Deoarece am folosit îndulcitor prăjitura nu a crescut așa de
tare ca și cum ar crește dacă folosim zahăr. Am ales să o servesc cu un glob de înghețată. Delicioasă!!!
Poftă
bună!
Dacă vă plac rețetele mele, mă puteți urmări și pe
Facebook și Instagram:
De asemenea, dacă ți-a plăcut rețeta, apreciez dacă o distribui. Iar dacă o pregătești și tu, anunță-mă și pe mine. Poți folosi @cu_lili_in_bucatarie pe Instagram, @CuLiliinbucatarie pe Facebook și așa voi afla și eu că te-ai bucurat de o rețetă de a mea.