Pe blog am mai multe rețete
de chifle, dar astea parcă le-am făcut mai pufoase. Am descoperit un mic secret
pe care desigur că o să îl scriu.
Ingrediete:
1 kg faina
1 lingurita mica rasa zahar
1 lingurita mica miere
300 ml lapte
300 ml apă
20 g drojdie proaspata
100 ml ulei
10 g sare
Pentru uns:
250 ml apă
1 linguriță amidon
susan negru
Mod de preparare:
Facem
maiaua din drojdia amestecată cu puțin lapte calduț, miere si zahăr și amestecăm.
Într-un castron punem făina, sarea, în centrul ei maiaua, laptele și începem să
frămîntăm. Adaugăm apoi uleiul si apa cate puțin si framantam pana la
omogenizare. Poate nu e nevoie de toată apa. Depinde de făina pe care o aveți. Acoperim
cu folie alimentară și lăsăm la crecut.
Împărțim
aluatul în 6-8 bucăți. Le dăm o formă
rotundă, de chiflă, și le punem în tava
tapetată doar cu hartie de copt . Le lăsăm sa dospeasca până își dublează
volumul (cca 50 minute).
Coacem
chiflele pentru hamburger in cuptorul preincalzit la 200°C, pentru cca 20
minute.
Am citit
un mic truc care le face pufoase. Trebuie să preparam lichidul cu care ungem
chiflele hamburger fierbinti. Eu le-am uns și înainte de a le băga în cuptor.
Lichidul minune îl facem astfel: dizolvăm o linguriță de amidon de porumb în 250
ml apa rece (o cană) și dăm într-un clocot. O lăsăm să se răcească, dar nu de
tot, să fie puțin călduț. După cum vă spuneam am uns chiflele înainte de a le
băga în cuptor și le-am presărat cu susan negru.
Imediat
după ce scoatem chiflele din cuptor le ungem cu ajutorul unei pensule cu
amestecul de apă și amidon, ușor călduț.
Sunt extraordinar
de pufoase și bune.
Poftă bună!