V-ați întrebat vreodată ce își doresc cel mai mult oamenii? Ați putea răspunde (greșit) că vor bani, sănătate, faimă, statut social înalt etc. Nu. De fapt își doresc să fie iubiți! Să se simtă fericiți.
Luna decembrie este singura luna din an în care vedem mai multe zâmbete în jurul nostru. Sărbătorile de iarnă ne fac acest cadou și ne ‚împing’ de la spate să fim mai copilăroși, să ne dăm cu sania, să ne batem cu zăpadă sau să împodobim bradul și să ne bucurăm de fiecare dată la fel de mult. Parcă și gândurile bune își fac tot mai mult loc în viața noastră, fie că dorim să fim mai darnici, să ajutăm sau, pur și simplu, să facem ceva deosebit pentru noi înșine. De cele mai multe ori această stare de bine nu ține doar de ce ni se petrece în prezent, ci și de întâmplările din trecut, ale căror amintiri trezesc emoții plăcute în noi.
Amintirile și mecanismele declanșatoare
Există studii care demonstrează că amintirile pot fi declanșate de anumite mecanisme auditive, olfactive sau gustative. Unele dintre acestea ar fi zgomotele sau muzica. Astfel, în timp ce un zgomot repetitiv și strident, precum un claxon sau o bormașină, ne poate genera o stare de nervozitate, o melodie pe care am ascultat-o la balul din liceu ne poate da o stare de melancolie.
Conexiuni asemănătoare ni se întâmplă și când simțim un miros pe care îl recunoaștem dintr-un anumit moment din viața noastră și care este foarte probabil să reactiveze emoția pe care o trăiam atunci. Vi s-a întâmplat vreodată vară să simțiți mirosul proaspăt de portocală și să va gândiți la Crăciun? Despre asta e vorba.
Copilul din noi
Creierul nostru este, de asemenea, capabil să lege aroma alimentelor de stările noastre emoționale. O face de cele mai multe ori fără ca noi să conștientizăm. Iar cele mai plăcute amintiri pe care ni le poate declanșa un astfel de mecanism sunt cele din anii copilăriei. Explicațiile sunt simple – inocența primilor ani din viață, lipsa grijilor sau orele întregi pe care le petreceam jucându-ne – e normal să ne determine să privim cu nostalgie la acea perioadă. Nu-i așa că ne bucurăm de fiecare dată când redescoperim o melodie, o aromă sau un produs care ne duce cu gândul la copilărie?
Noi, adulții, știm că în urmă cu 30 ani nu erau atât de multe opțiuni la magazin. Va mai amintiți ce primeam de Sărbători? Portocale sau banane verzi pe care părinții le puneau la copt învelindu-le în ziar, mentosane, bomboane cubaneze sau CIP, halva, șerbet, tablete de glucoză, celebra gumă Turbo, biscuiții cu cremă sau batonul de ciocolată cu rom. Însă unele dintre cele mai populare dulciuri, pe care toată lumea le îndrăgea, erau napolitanele spiralate, pe care, mai nou, le putem găsi din nou pe rafturile magazinelor. Compania Pan Food a avut curajul să le relanseze, după luni întregi de cercetare, obiectivul fiind acela de a reitera gustul de odinioară al Spiralinelor și de a-l desăvârși cu mai multe creme: cacao, cocos și vanilie.
Așa că, dacă vreți să vă aduceți aminte de gustul copilăriei, savurați acest desert și o să vedeți că e la fel de bun. Ba chiar puteți merge ‚mai departe’ de dragul amintirilor: agățați napolitanele în pom, cum făceau părinții și bunicii noștri...iar noaptea strecurați-vă și mâncați-le. Că să fie rețeta completă!
Text preluat (More Than Pub)