Am acceptat provocarea "Parfum de Cozonac" #farazahar, by @nosugarshop.ro No Sugar Shop.ro  si @oalesitigai Oalesitigai.ro.

Tradiția de Paști e să fie pe masă cozonac si pască. Provocarea este să fie cu KetoMix FitFood pentru Cozonac și  #farazahar.

Dacă vă place cozonacul meu, m-aș bucura să apreciați postarea de pe pagina de Instagram și Facebook pentru că cea mai apreciată rețetă din această provocare va primi un premiu în această campanie.

Ingrediente:

- 200 gr. KetoMix pentru cozonac -Fit Food

- 2 ouă întregi

- 2 gălbenușuri

- 50 gr îndulcitor Eritritol

- 200 ml chefir

- 60 gr unt topit

- 7 gr drojdie uscată

- un praf de sare

Umplutura:

- cacao neagră Fit Food

- fructe uscate -merisoare sau ce vă place

Glazura:

-  50 gr ciocolată amăruie

-  Fulgi de migdale

Mod de preparare:

Pentru că este prima dată când lucrez cu acest timp de ingredient, am urmat pașii indicați pe pachetul de KetoMix. 

Se mixează ouăle cu chefirul, drojdia și îndulcitorul, apoi se adaugă treptat cele 200 gr de KetoMix cozonac și mixăm până la obținerea unui aluat omogen. La final încorporăm în aluat și untul topit.

Punem aluatul într-un bol pe care il acoperim și îl lăsăm la dospit pentru 1 oră.

Dupa ce este dospit, se simte la mana ca este pufos, dar nu isi mareste volumul.

După ce aluatul a dospit, l-am impartit în doua bile egale pe care le-am intins apoi cu sucitorul pe o planșetă de silicon  (puteti folosi hartie de copt). Pe o foaie de aluat întinsă am presărat, merisoare uscate, iar pe cealată foaie am presărat cacao neagra.

Am rulat fiecare bucată de aluat (va ajutati de planșeta de silicon pe care am întins aluatul) și apoi ambele rulouri le-am așezat una lângă alta în tavă.

Acoperim cu un prosop și îl mai lăsăm să crească la loc cald pentru încă aproximativ 1 ora. Nu o să crească așa cum suntem obișnuiți să crească cozonacul.

Dupa ce timpul s-a scurs, coacem cozonacul în cuptorul preîncălzit la 180 de grade pentru 1 oră.

 Pentru glazură, am topit ciocolata pe baie de aburi, apoi am luat o pensulă și am întins ciocolata pe cozonac. Am presărat filgi de migdale și am lăsat ciocolata să se întărească.

 

Poftă Bună!