Am pregătit această prăjitură delicioasă după rețeta mamei. Se face ușor și este foarte gustoasă.
Ingrediente:
Pentru aluatul :
500 gr. faina
180 gr. untura
4 ouă
2 linguri de smântână
5 linguri de zahăr
2 lingurițe esență de vanilie
1 linguriță bicarbonat de sodiu
1 praf de sare
Pentru umplutură:
1 kg. mere
100 gr. zahar
1 linguriță scorțișoară
3-4 linguri de griș
Mod de preparare:
Se amestecă
într-un bol făina cu un praf de sare, zahărul și vanilia, după care se adaugă bicarbonatul
stins cu oțet, untura, ouăle, smântîna și se frământă până la încorporarea
completă, dar fără a exagera cu amestecarea aluatului care se poate încălzi.
Aluatul
se învelește în folie alimentară și îl punem la rece pentru cel puțin o jumătate
de oră.
În acest
timp pregătim umplutura. Curățim merele, le dăm pe răzătoare, le stoarcem bine și
le amestecăm cu zahărul, scorțișoara și grișul.
Încingem
cuptorul la 170° C, tapetăm tava cu hârtie
de copt. Scoatem aluatul de la rece și îl împărțim în două. Întindem prima
foaie de aluat, o punem în tavă și adăugăm merele. Deasupra putem pune a doua
foaie așa întreagă sau putem tăia fâșii și să le aranjăm frumos deasupra. Înainte
de a o băga la cuptor am presărat zahăr brun pe deasupra.
Coacem prăjitura
cu mere pentru cel puțin 45-50 de minute la 170° C, după care puteți presăra pe
deasupra un strat generos de zahăr pudra. O portionați după preferințe și o serviți cu plăcere.
0 Comments
Mulțumesc de vizită,de comentariul făcut și te mai aștept dragă cititorule!!