Pește prăjit în crustă de mălai, cu lipii și iaurt

 

Încep o serie de retete la airfryer. Azi am făcut pește prăjit în crustă de mălai cu cu lipii și iaurt.
 Am ales pește, mălai și iaurt rece. Nimic complicat, dar cu un rezultat care îți aduce zâmbetul pe buze. Airfryerul Cosori TwinFry Dual Blaze mi-a făcut munca ușoară, fără miros de prăjeală și fără stropi de ulei pe aragaz.

Îmi place cum rumenește perfect peștele pe ambele părți, fără să fie nevoie să-l întorc. Crusta iese crocantă, iar carnea rămâne moale și suculentă. În timp ce peștii se găteau, am încălzit câteva lipii și am pregătit un bol de iaurt rece.

Despre airfryerul Cosori TwinFry Dual Blaze

Modelul are rezistență dublă, sus și jos, care asigură o coacere uniformă fără să întorci mâncarea. Temperatura se controlează precis între 80°C și 205°C, iar tehnologia 360 ThermoIQ reglează automat căldura pentru gătire constantă. Coșul are strat antiaderent, se curăță ușor și are capacitate suficientă pentru 4 pești medii.

Ingrediente

✔️4 pești medii (caras sau crap) curățați și bine uscați

✔️3 linguri mălai
✔️1 lingură făină

✔️sare și piper

✔️1 lingură ulei de măsline

✔️lipii simple (sau pita)

✔️150 g iaurt cremos

Mod de preparare

1. Usucă peștii cu șervet de hârtie.
2. Amestecă într-un bol mălaiul, făina, sarea și piperul.
3. Unge peștii cu ulei, apoi tăvălește-i prin amestecul de mălai.
4. Așază-i în coșul airfryerului Cosori TwinFry Dual Blaze.
5. Setează 200°C și gătește timp de 20 de minute, până crusta devine aurie și crocantă.
6. Încălzește lipiile și servește-le alături de pește și iaurt rece.
Rezultatul este o cină crocantă, gustoasă și fără miros de prăjeală. Merge perfect cu o salată verde proaspătă sau un pahar de vin alb rece.

Îmi place să gătesc cu airfryerul pentru că economisesc timp, păstrez gustul ingredientelor și evit prăjelile clasice. Este un ajutor real în bucătărie, mai ales când vreau mâncare sănătoasă și rapidă.

0 Comments

Mulțumesc de vizită,de comentariul făcut și te mai aștept dragă cititorule!!

Follow Me On Instagram