Cu o aromă deosebită, dovleacul poate fi adăugat într-o mulțime de rețete, iar cea mai cunoscută rețetă este, cu siguranță, supa cremă de dovleac. Un preparat sățios, aromat și foarte gustos care se pregătește din doar câteva ingrediente și în doar 30 de minute. Supa cremă de dovleac poate fi consumată la prânz, dar și la cină ca fel principal de mâncare. Alături de crutoane proaspete și de câteva semințe de dovleac presărate deasupra, iată cum faci cea mai bună supă cremă de dovleac!
Ingrediente:
600 gr dovleac plăcintar
2 litri apă
1 ceapă
2 caței de usturoi
1 morcov
3-4 linguri ulei de măsline
2-3 cartofi
sare, piper
Mod de preparare:
Se toacă mărunt ceapa, morcovii, cartofii și apoi se taie
usturoiul felii.
Se curăță coaja dovleacului și apoi se taie în bucățele,
îndepărtând semințele.
Se pun toate legumele într-o oală, se adauga apa, sarea,
piperul și uleiul de măsline și se lasă să fiarbă până se înmoaie legumele.
După ce legumele s-au înmuiat, acestea se pasează cu blenderul
până se obține o cremă.
Separat, se amestecă trei linguri de smântână cu puțină
supă-cremă din oală, se toarnă amestecul înapoi în oala și se mai lasă la
fiert, la foc mic, încă zece minute.
Supa de dovleac se servește presărată cu semințe de dovleac cu
sau fără crutoane.
Poftă bună!
0 Comments
Mulțumesc de vizită,de comentariul făcut și te mai aștept dragă cititorule!!